Masaj complet 3

Masaj complet I Sfârşitul Depinde de voi doi dacă terminaţi cu o ejaculare. Dacă da, atunci partenera poate continua să ofere plăcere şi în timpul ejaculării, până când partenerul îi cere să se oprească. La sfârşitul masajului (chiar dacă există sau nu ejaculare) persoana de pe masă poate fi acoperită cu pătura sau cu cearşaful de sub ea. Acesta poate fi un moment foarte plăcut pentru cuplu. Femeia Introducere Senzitivitatea sexuală feminină este diferită de cea masculină, din mai multe puncte de vedere: 1. Excitarea femeii tinde să fie mai legată de starea emoţională şi de sentimentele ei faţă de partener. 2. Femeile pot ajunge la orgasm prin două moduri diferite: Prin stimularea punctului G şi prin stimularea clitorisului. Multe femei caracterizează orgasmul clitoral ca fiind mai "ascuţit”, iar celălalt mai "adândc”. 3. Femeile sunt inconsecvente în tipul de stimulare sexuală pe care îl preferă şi modul în care acesta este aplicat. 4. Excitarea femeii ia mai mult timp dar poate dura mai mult şi poate fi mai intensă decât cea masculină. 5.Femeile pot avea foarte des orgasme multiple, dacă stimularea continuă după primul (mai ales prin stimularea punctului G). Datorită #5 masajul erotic pentru femei diferă de cel pentru bărbat. Atâta timp cât femeile pot savura stimularea şi după orgasm nu există nici un motiv pentru ele să spună stop. Orgasmele multiple pot face ca nivelul excitării să fie foarte înalt şi să ţină foarte mult. Sugestii pentru masajul erotic feminin Femeile sunt inconsecvente în legătură cu preferinţele lor legate de stimularea punctului G şi a clitorisului, aşa că trebuie să fii foarte atent şi să asculţi. O preferinţă comună este ca partenerii să înceapă cu o frecare uşoară a întregii vulve, urmată de stimularea clitorisului şi încheiată cu stimularea punctului G sau cu o stimulare a amândurora. Vă rog aveţi grijă că nici stimularea clitorisului, nici orice tip de penetrare vaginală nu produce plăcere dacă femeia nu este deja la un nivel destul de ridicat de excitare. Când aplici masajul genital la o femeie, de obicei îţi rămâne o mână liberă care poate fi folosită pentru mângâierea restului corpului: a sânilor, a perineului, a feţei etc. Deşi tipurile de masaj prezentate mai jos sunt cele mai frecvente preferinţe ale femeilor, există multe altele. "Clitoral”- Când clitorisul este masat, încearcă să afli care parte produce mai multă plăcere pentru ea. Frecând în cercuri, în jurul clitorisului şi în mod ritmic, cu un deget lubrifiat este o modalitate de a începe, până când descoperi ce creează mai multă plăcere. Odată descoperit acel lucru, el va fi cheia către mai multă plăcere. Unele femei găsesc că orgasmele datorate stimulării clitorisului sunt mai plăcute dacă există ceva în vagin. O modalitate bună de a rezolva acest lucru este cu câteva degete sau cu un vibrator de dimensiuni potrivite, deşi orice fel de penetrare înainte de atingerea unui anumit nivel de excitare nu dă plăcere.